Mai citesc tinerii ?

De ce se spune că tinerii de azi nu sunt educaţi, nu sunt preocupaţi de cărţi. La Biblioteca Municipală Dej vin chiar mulţi!

Am încheiat Săptămâna Naţională a Bibliotecilor cu o altă activitate „ Lectură şi carte pentru adolescenţi ” la care au participat elevii clasei a X-a D de la Colegiul Naţional Andrei Mureşanu însoţiţi de doamnele profesoare Marioara Bruja şi Bianca Oprescu.

Mulţi dintre ei sunt deja cititori ai bibliotecii noastre dar şi ceilalţi,deşi nu au mai fost în biblioteca noastră, iubesc cărţile. Au preocupări variate. Pe unii îi interesează filozofia, pe alţii geografia, iar unii dintre ei ne-au solicitat cărţi în engleză.

Să fim încrezători în viitor, avem tineri valoroşi, iar noi bibliotecarii să-i ajutăm cât mai mult, punându-le la dispoziţie cărţi în care să-şi găsească informaţiile de care au nevoie.

Această prezentare necesită JavaScript.

Prevenirea delicvenţei juvenile

În cadrul parteneriatului “ Pentru siguranţa noastră ” încheiat între Biblioteca Municipală Dej şi Compartimentul de Proximitate al Poliţiei Dej am organizat în 25 aprilie o activitate de prevenire a delicvenţei juvenile.

Am avut ca invitaţi elevii clasei a VI-a C de la Liceul Alexandru Papiu Ilarian însoţiţi de doamna profesoară Daniela Miclea, elevii clasei a IX-a F de la Grupul Şcolar Constantin Brâncuşi însoţiţi de domnul profesor Ioan Petruţ şi elevi din clasele a V-a, a  VII-a şi a VIII-a de la Şcoala Specială însoţiţi de doamnele profesoare Szidonia Ajtay şi Laura Boian.

Poliţiştii Virgil Pop, agent şef, Alin Câmpean, agent principal şi eleva Andreea Dolha de la Compartimentul de Proximitate din cadrul Biroului Ordine şi Siguranţă Publică al Poliţiei Municipiului Dej le-au dat o mulţime de sfaturi elevilor de la felul cum trebuie să se comporte în diferite situaţii până la cum să se ferească de capcanele ce li se pot întinde pe Internet, pe Facebook sau prin accesarea diferitelor site-uri. De asemenea, poliţiştii au subliniat faptul că nu trebuie să se teamă de ei, ci să-i privească ca pe nişte prieteni care-i pot ajuta; sfatul lor cel mai important a fost : „ în cazul în care apar probleme adresaţi-vă părinţilor, profesorilor sau poliţiştilor pentru a ieşi cu bine din ele”.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lectură şi carte pentru adolescenţi

Pentru că 23 aprilie este Ziua Mondială a Cărţii, am marcat această zi în biblioteca noastră prin activitatea „Lectură şi carte pentru adolescenţi”. De ce adolescenţi ? Pentru că de calitatea intelectuală, morală şi civică a tinerilor de azi depinde viitorul societăţii noastre.

Am avut ca invitaţi elevii clasei a IX-a C de la Liceul Alexandru Papiu Ilarian însoţiţi de doamna profesoară Roxana Haranguş.

Le-am prezentat biblioteca, cataloagele, le-am subliniat faptul că prin lectură îşi formează cultura generală, capacitatea de comunicare, îşi dezvoltă gândirea.

Unii dintre ei au intrat în biblioteca noastră pentru prima dată. La început au fost puţin sfioşi şi reţinuţi. Dar după ce le-am prezentat biblioteca şi i-am invitat  să răsfoiască cărţile care-i interesează au prins curaj şi fiecare a ieşit din bibliotecă cu cel puţin o carte împrumutată.

Această prezentare necesită JavaScript.

ADRESĂ ȘI CONTACT

Adresa : Dej, P-ța Lupeni Nr. 3, cod 405200

Telefon : 0264 211070

E-mail : bibliotecadej@yahoo.com

facebook.com/bibliotecadej

mai 2012
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031